Lumânări parfumate cu aroma Sahar
Oferta noastră cu lumânări parfumate marca iNoor ce au aroma Sahar, cu diverse modele de recipiente. Comandă o lumânare cu parfumul Sahar (vezi mai multe detalii despre aroma parfumului Sahar).
Despre aroma parfumului Sahar
Acest parfum este un amestec de miros de lemn și fum, perfect îmbinat cu senzația de a te afla într-un hambar vechi sau într-o cabană plină cu oglinzi antice, cu covoare, porțelan și poze înrămate ale membrilor familiei pe care nu i-ai întâlnit niciodată. Aroma Sahar te face să vrei să te ghemuiești pe covorul moale și să visezi cu ochii deschiși la lumea de altădată, să te conectezi cu strămoșii și astfel să te împuternicești.
În limba persană, Sahar înseamnă Amurg, iar acest parfum, ce parcă te învăluiește în nori de arome de fum, te duce cu gândul la nopțile Persane, la condimente orientale, voaluri de mătase, 1001 de nopți și povești cu lămpi fermecate. Nici nu mai ai nevoie de călătoria în timp, căci acest minunat parfum face totul pentru tine, te transpune în această lume demult apusă!
Lemnul de santal și boabele de piper roz accentuează momentul de relaxare, îndepărtează orice urmă de teamă, de posesivitate și înfrumusețează această aromă într-un mod atât de deosebit! Te face să te simți ca și cum te-ai privi cu ochii minții într-un milion de oglinzi, dezbrăcat de toate grijile, de toate măștile, de tot ceea ce nu îți aparține!
Serile tale nu vor mai fi niciodată la fel, te vei îndrăgosti cu siguranță de aroma Sahar, te vei îndrăgosti de tine!.
Detalii parfum:
Sahar este un parfum ce inspiră o stare incredibilă de confort, beatitudine, combinate cu aura mistică a notelor de tămâie arzătoare, cu un ton dulce picant, rășinos, creat de lemnul de santal, boabe de piper roz și mosc.
Tonic, cu miros proaspăt și rafinat de bergamotă, parfumul este o dedicație specială pentru sufletele care au nevoie de echilibru, de pace și totuși de revigorare!
Note de vârf: bergamotă, piper roz, armoise.
Note de inimă: ylang, tămâie, amyris.
Note de bază: piele, oud, paciuli, lemn de santal, lemn de cedru, mosc, vanilie.