LIVRARE
Orice comandă plasată prin intermediul site-ului inoor.ro are valoare contractuală însoțită de confirmarea de comandă.
Costul transportului este calculat înainte de plasarea comenzii și depinde de datele de expediție completate de client.
Cheltuielile legate de transport sunt suportate de client și vor fi specificate atât în procesul de plasare al comenzii, cât și după finalizarea acesteia.
Livrarea se va realiza în intervalul 24-48 de ore de la confirmarea comenzii, exceptând zilele de sâmbătă și duminică, precum și sărbătorile legale.
Pot exista situații exceptionale, când produsul comandat nu se mai află pe stoc în momentul comenzii. Produsele ce lipsesc momentan din stoc pot fi livrate în termen maxim de 30 de zile în limita stocului disponibil.
Înainte de a comanda un produs, verificați dacă acesta se afla pe stoc. Produsele care nu se află momentan pe stoc nu pot fi livrate. Comenzile respective pot fi pastrate termen de o lună, la solicitarea clientului și se livrează în momentul în care produsul reintră în stoc. Dacă în termen de o lună nu se pot onora, aceste comenzi vor fi considerate anulate, fără o altă notificare. Dacă clientul nu precizează ca aceste comenzi să fie pastrate, acestea vor fi considerate anulate. În cazul când se achită cu cardul bancar, banii se returnează în maxim 15 de zile de la anularea comenzii.
Factura fiscală va fi trimisa in format electronic (Legea 571/2003) pe adresa de e-mail furnizată, nefiind necesară ștampilarea și semnarea acesteia. Clientul poate solicita oricând la un moment ulterior factura în format tiparit, semnată și ștampilată, dacă activitatea prestată impune acest lucru (persoana juridică) sau pur și simplu se dorește păstrarea facturii în format tipărit.
Pentru a returna produse vă rugăm să urmați pașii de mai jos:
Citiți termenii si conditiile aflate mai jos privind returnarea produselor.
Completați formularul de retur.
Dacă ați primit confirmarea că îndepliniți condițiile de retur vă rugăm să trimiteți produsele prin intermediul firmei de curierat DPD Courier la adresa indicată de colegii noștri în răspuns.
Primiți suma de returnat în contul menționat în formularul de retur, în termen de 14 zile calendaristice din momentul în care ne-ați anunțat returul, prin e-mail sau telefon.
După ce produsele au ajuns la noi și au fost verificate veți fi contactat/ă privind desfășurarea și finalizarea acestei proceduri.
RETUR
Returul produselor se acceptă conform termenilor și condițiilor mentionați mai jos și sunt in conformitate cu prevederile O.U.G. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Produsele care fac obiectul comenzilor încheiate online, pot fi returnate, fără invocarea vreunui motiv într-un termen de 14 zile de la data primirii acestora; înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul are dreptul de a se retrage din prezentul contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevazute la art.13 alin.(3) si art.14 din O.U.G Nr.34/2014, in termen de 14 zile calendaristice incepand de la ziua în care intră în posesia fizică a produsului.
În cazul persoanelor juridice (acestea nu au calitate de consumator) ne rezervăm dreptul de a accepta sau nu returul produselor.
Cheltuielile de returnare sunt suportate de client. Recomandăm păstrarea ambalajului original pentru protejarea integrității produselor.
Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat;
Consumatorul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării acestora, conform art. 14, alin. 3 din OUG 34/2014.
Vânzătorul va rambursa contravaloarea produsului în maxim 14 (paisprezece) zile calendaristice de la data informării INOOR.RO de către Consumator asupra deciziei sale de retragere din contract și acceptarea returului. INOOR.RO va putea amâna rambursarea contravalorii produsului până la primirea produsului vândut sau până la primirea unei dovezi conform căreia acesta a fost expediat, în cazul în care INOOR.RO nu s-a oferit să recupereze el însuși produsul (se va lua data cea mai recentă). Suma de bani aferentă produselor returnate se va restitui ulterior verificării produselor după stabilirea de comun acord a modalitătii de restituire sau conform procedurilor legale.
De reținut!
Cumparatorul poate sa returneze produsele numai daca acestea sunt in stare initiala (stare perfecta, fara urme de utilizare, pete, rupturi si cu toate etichetele atasate, cu toate sigiliile intacte, precum si in acelasi ambalaj in care au fost trimise de catre inoor.ro)
De asemenea, ne rezervăm dreptul de a refuza acceptarea returului în situația unor abuzuri (returnări repetate).
Suma aferentă returului se rambursează într-un cont bancar.
Va rugam sa ne comunicati motivele returnarii pentru a ne ajuta sa ne imbunataim calitatea serviciilor si a produselor oferite. Va multumim!
Modificarea datelor de facturare de pe persoană fizică pe persoană juridică se poate solicita în termen de maxim 48 h de la intrarea în posesie a produselor. Termenul de soluționare este de până la 30 zile lucrătoare. Se pot modifica doar facturile care au chitanța eliberată de către firma de curierat pe persoană juridică. Facturile eliberate la sediu nu se modifică.